„Ca fată, în perioada colectivizării, am trăit cele mai frumoase şi zguduitoare clipe de amor” – îşi aminteşte acum septuagenara Macrina Stamate, Leordă – de acasă, Nichitov – după al doilea bărbat (primul a murit), fostă brigadieră şefă la CAP, de trei ori fruntaşă în Întrecerea Socialistă, Erou al Clasei Muncitoare, bunică a cinci nepoţi, străbunică, revoluţionară, în 1989, membru în FSN, vicepreşedinte PSD, preşedinte PSDR a organizaţiei de femei din comuna natală, undeva în apropierea Bucureştiului.
Citeşte şi: Cum mi-am plătit datoria externă
Şi continuă: „Mai aveam o zi şi făceam 14 ani, dar la trup eram împlinită şi mi se vedeau deja sfârcurile rotunde la ţâţişoare prin rochiţa de marchizet. Noi locuiam atunci aproape de sediul Cooperativei, unde veneau foarte des tovarăşi de la Partid şi de multe ori privirile mi se încrucişau cu cele ale activiştilor. 
Secretarul Gogu, om uns cu toate alifiile, a observat aceste ocheade, să le spunem aşa, şi m-a avertizat: „Ia seama, fătuţă! Ai mâncărimi”…, dar eu eram prea tânără şi fără minte, aşa că scoteam limba la el şi râdeam. În acea dimineaţă, pe care n-am s-o uit veci, văd că opreşte o Pobeda neagră şi coboară din ea un mahăr cu ciubote de piele, deşi era vară, mijloc de iulie.
Secretarul nostru de Partid a ieşit imediat în întâmpinarea grangurului şi a luat poziţie de drepţi, când a vrut să-i dea raportul, dar el nu l-a băgat în seamă, ci l-a întrebat doar atât: „Ce-i cu fata asta”? Şi a arătat spre mine. „Este copila tovarăşului brigadier Leordă, om de bază în organizaţia noastră”, i-a răspuns şi împreună au intrat în clădire. Deci, mă remarcase.
În aceeaşi zi, după amiază, tovarăşul grangur a ieşit afară şi dând iarăşi cu ochii de mine mi-a făcut semn să mă apropii. Era un bărbat de vreo patruzeci de ani, şaten cu mustăcioară şi o aluniţă pe obraz, aşa cum erau actorii în filmele ruseşti. „Vrei să mă ajuţi la făcut un referat?”, mă luă el pe direct. Referat?, mă întreb eu. Oare, ce-o fi? Dar, îi zic: da!, un DA hotărât şi pornesc spre el. Ce s-a mai lungesc? În mai puţin de un sfert de ceas, tovarăşul mă suise pe birou, îmi ridicase rochiţa până deasupra pieptului şi mă săruta pe buric.
M-a dezvirginat greu, el neavând cum să se suie bine pe mine, dar după ce m-a pus jos, pe podea, altfel au stat lucrurile. Când a obosit mi-a dat o ciocolată, m-a sărutat şi mi-a spus că o să fiu o comunistă de frunte. Habar nu aveam cum îl chema şi dacă venea de la Raion sau Regiune.
A stat vreo patru zile la noi în comună şi în fiecare zi ne-am iubit „tovărăşeşte”, cum zicea el. Secretarul Gogu s-a prins de aventură şi mă povăţuia mereu: „Să nu-l superi pe tovarăşul, că-i tizul meu”. Anii au trecut, iar la Şcoala de Partid, unde am ajuns prin forţe proprii, l-am reîntâlnit pe misteriosul activist şi ne-am iubit ca oamenii, pe pat, chiar dacă el era însurat şi avea familie. Doamne, ce ne potriveam şi cum ştia să mă mulţumească!
Tremura carnea pe mine şi îl simţeam până în ficaţi. Ce a urmat cu restul bărbaţilor a fost obligaţie cetăţenească a mea şi o mare satisfacţie pentru ei, pentru că trupul şi inima mea au aparţinut totdeauna Partidului. Da, să ştiţi. Pe vremea colectivizării, peste 25% din fetele de la noi, din comună, şi-au început viaţa sexuală datorită PMR, devenit mai apoi PCR.
Doamna Macrina a rostit ultimul cuvânt apăsat şi am văzut cum o lacrimă i s-a prelins pe obraz. Era sinceră şi vorbea din adâncul inimii…
Citeşte şi: Cum se evită să ajungi membru în CC al UTC
P.S. Aşteptăm ca şi alţi cititori/cititoare să ne împărtăşească din trecutul lor erotic, dacă acesta s-a datorat vreunui partid sau ideologii politice.