Pentru economie la buget, lovitura de stat s-a făcut după scenariul 1989

 

Lovitura de stat a USL – ului se învârte în gol, bate pasul pe loc, şi-a pierdut miza şi elanul, semn că iniţiatorii ei nu au prevăzut şi un sfârşit după atingerea tuturor scopurilor şi obiectivelor propuse. Eliminarea preşedintelui Băsescu din joc ar cam fi ultima etapă, apoi? Ei, aici este buba. Ponta şi Crin nu au prevăzut victoria lor nesperată şi – de ce să nu o spunem – făcută de alţii, adică, de trădătorii din PDL (migratorii din parlament). Şi ca atare, nu şi-au făcut un plan de viitor.

 

Citeşte şi: SONDAJ Operations Research: DA – 72,08%, NU – 27,92% (REFERENDUM 2012)

 

Conform ideologiei şi comportamentului comunist, din care îşi trag seva cei doi mari aliaţi (Ponta şi Antonescu), lupta este perpetuă, căci duşmanul de clasă nu moare niciodată, ca şi vigilenţa proletară. Asta înseamnă că, după detronarea lui Băsescu va urma judecarea şi răstignirea lui, deportarea Elenei Udrea în Insula…, ce insulă mai deţine România? Aaaa, Insula Mare a Brăilei; da, acolo va fi deportată, iar Boc rămâne încă pe fotoliul de primar, că nu prea au cum îl izgoni.

 

Între timp, cum era şi firesc, leul o ia în jos spre tenebrele cotaţiei faţă de euro, iar criza de care fostul preşedinte ne salvase cu preţul scaunului său, se reinstaurează. Vi se pare logic şi firesc scenariul? De ce, nu? Comportamentele aberante sunt, fără excepţie, sancţionate drastic de viaţă. Dar, peste ce va urma, mai există o durere. Faptul că “marea schimbare”, adică lovitura de stat, s-a făcut cu mijloace care ne scârbiseră încă din 1989.

 

Atunci, pentru îndoctrinare şi asmuţire, televiziunea ne prezenta reportaje cu vila de protocol a lui Ceauşescu de le Neptun, unde baia dictatorului impresiona, iar tacâmurile erau din “aur”, la fel şi clanţele de la uşi, că de aia se filma cu lampă de sodiu. (Apare galben tot ce este metal alb).

 
 
 
 

La douăzecişidoi de ani distanţă, tot spre îndoctrinare şi manipulare, fără să evolueze un singur milimetru, domnul Ponta, sfătuit de politrucii lui matusalemici, fiind fără activitate, doar este premier şi rezolvă numai lucruri importante, a luat televiziunea şi presa scrisă după el, o presă aservită de trei lulele, şi s-a dus la vila pregătită pentru noul dictator, zice el, vilă refăcută cu bani din pensiile poporului, unde după ce a supt sângele la milioane de bătrânei oneşti, că la ăia cu pensii speciale de zeci de mii de lei, n-a avut cum le suge mai nimic, a făcut piscina, mobilierul şi alte cele, care au costat vreun million de euro, lucrările derulându-se în ultimii trei ani. Ceea ce înseamnă că Băsescu şi-a pregătit casa încă din 2009.

 

Explicaţiile premierului, împănate cu aceleaşi clişee răsuflate, păreau scoase dintr-o scenetă nedifuzată a ”revoluţiei din 89”. Nici că se putea cere mai mult de la cineva care şi-a plagiat doctoratul, iar mai nou, şi cariera politică.

 

Citeşte şi: Romania politica: Locul unde s-au intalnit hotii cu prostii si au facut pui

 

Oricum, poporul apreciază invitaţiile la spectacole gratuite, micii, berea şi muzica de petrecere, iar un proces cu Băsescu în boxa acuzaţilor ar fi mană cerească, dacă şi execuţia lui ar cădea undeva prin ajunul Crăciunului, să ne păstrăm tradiţia.

 
 
Ioan T. Lazăr