În Parlament, în timpul dezbaterii pe seama suspendării președintelui Traian Băsescu, pe lângă clasicele atacuri la persoană, la partid, la doctrină, dincolo de vorbele goale deja clasice pentru politica românească, vorbe de genul „voi ați furat”, „voi ați distrus economia”, „poporul nu vă mai vrea” și viceversa, s-au putut observa câteva lucruri interesante.

 

Citește și: Nerozia USL

 

Pentru a explica titlul, trebuie să vorbim despre modul în care se comportă președintele nostru în Parlament. Întrebarea probabil că avea mai mult sens dacă era formulată într-o manieră mai ușoară, cum ar fi „Traian Băsescu este de 8 ani președinte sau este un copil de 8 ani?”. Dar la ce folos? Voturile sunt oricum numărate, sunt cântărite ca la piață și negociate în același stil.

 

Fără discuții, Traian Băsescu este un om matur din punct de vedere politic, dar în ceea ce privește comportamentul său în fața Parlamentului, în mod cert nu-și arată vârsta.

 

În momentul în care Traian Băsescu a plecat din plen, „pentru a fuma o țigară și a da un telefon”, după cum a declarat el însuși, a sfidat tot ceea ce înseamnă democrație, Parlament, dezbatere în România. Cum ar fi reacționat Traian Băsescu dacă Ion Iliescu ar fi fost pus în aceeași situație de a fi suspendat, părăsea plenul pentru diverse motive? La Opoziția pe care știa să o facă actualul președinte și l-ar fi catalogat în toate felurile, probabil furându-i vorbele lui Vadim, numindu-l „Bătrânul Edec” și l-ar fi demolat din temelii, cu orice ocazie.

 

 

Atitudinea președintelui este similară cu cea a unui copil de 8 ani, același număr de ani de când conduce țara, căruia nu îi place ce îi zice mama sau nu vrea să-l asculte pe tata pentru că nu i-a luat mașinuța preferata, în cazul de față vaporașul mult râvnit.

 

De parcă nu era suficient, la ieșirea din sală, SPP-iștii domnului președinte, îl îngrădeau și îl păzeau de presă de parcă era de porțelan. E firesc ca orice demnitar, mai ales când e vorba de șeful statului, să aibă un serviciu de pază și protecție după el, dar nu un număr de bone care să îi curețe urmele.

 

Mai lipsea ca un SPP-ist să îl ia în brațe pe Traian Băsescu, pentru a-i proteja tălpile. De la vorbe de genul: „aveți grijă, vedeți pe unde mergeți”, până la „aveți grijă la cablul, fiți atenți la covor, mare grijă la cute”.

 

Ce poate înțelege cetățeanul de rând la reacțiile SPP-iștilor față de Traian Băsescu, care părea casabil la câtă grijă îi purtau „mămicile” în costum. Chiar avem nevoie de un președinte care nu vede cutele din covor sau cablurile peste care trece? Cum poate conduce un om țara dacă are nevoie și de indicații despre cum să calce, cum să își aplece capul, când să ridice stângul și când să ridice dreptul? 

 

Citește și: Ipostazele lui Traian Băsescu pe fiecare post TV, în timpul citirii cererii de suspendare

 

Întrebarea rămâne valabilă: Președinte sau copil de 8 ani?