Nu locuim în Asia de Sud-Est să ne plângem de chiar aceleași probleme, dar avem și noi un București atât de aglomerat încât abia așteptăm să vină sfârșitul de săptămână pentru a putea „scăpa” din el. Nu știu de ce sunt ghilimele la verbul „a scăpa” pentru că până la urmă, chiar de scăpat este vorba.
Cum toată lumea are această dorință de a ieși din aglomerație, vrând nevrând, la ieșirea din București, aceeași oameni care nu suportă traficul, gălăgia și mulțimea interminabilă, sunt tot aceeași care o formează. Singura diferență o reprezintă locația.
În timpul săptămânii ne plângem de trafic și aglomerație în capitală, iar în weekend ajungem să avem aceleași probleme la ieșirile din București.
Nu trebuie să ai un doctorat obținut la Harvard pentru a găsi o soluție convenabilă pentru această problemă, cu care bucureștenii dau impresia că se confruntă încă din Evul Mediu, când era o „aglomerație” de turci.
Putem lua exemplul unor orașe din afară, unde pentru a economisi timp și spațiu, lumea optează pentru bicicletă ca mijloc de transport. Pentru cei care au uitat ce este bicicleta, țin să le reamintesc că este acel obiect cu două cercuri, două coarne și un scaun mai mic, pe care probabil l-ați uitat în garajul sau beciul părinților.
O campanie de promovare a mersului pe bicicletă cred că rezumă cel mai bine întreaga problemă a traficului, printr-un singur slogan extrem de sugestiv.
„NU SUNTEȚI PRINȘI ÎN TRAFIC.
VOI SUNTEȚI TRAFICUL.”
Exact acest lucru trebuie să îl înțeleagă fiecare om care pleacă cu mașina, dimineața devreme, care se plânge că este atât de multă aglomerație în jur și că se află într-o coloană de mașini care rivalizează cu opera lui Constantin Brâncuși.
O veste tristă pentru bucureștenii care se adresează autorităților locale pentru rezolvarea acestei probleme: Nu autoritățile sunt problema, ci voi!
Nu spun că nu ar mai trebui să folosească nimeni mașina, dar cei care chiar se grăbesc mereu la muncă sau au un drum mai lung de parcurs, îi sfătuiesc să ia bicicleta sau metroul și astfel vor putea petrece mai mult timp acasă, cu familia.
Până nu va înțelege fiecare om aflat în trafic că și el face parte din problemă, cu siguranță că nu se va găsi soluția.
Autor: Vlad Teodorescu
Related posts
Categorii
- Auto-Moto (6)
- Casă și Grădină (21)
- Consilier al puterii (12)
- Job & Hobby (109)
- Lifestyle (12)
- Opinia noastră (38)
- Politica (51)
- Poveşti & Povestiri (93)
- Realitatea comentată (69)
- Realitatea explicată (99)
- Revista Presei (135)
- Sănătate (20)
- Știință și Tehnologie (4)
- Video (171)
Articole recente
- Iata tot ce trebuie sa cunosti despre cada de baie
- Cauti masini de ambalat cu viteza mare? Iata la ce sa fii atent, atunci cand cauti un furnizor bun
- Informatii utile despre schele si cofraje metalice – specialistii te ajuta sa intelegi mai bine domeniul
- Descopera cele mai bune obiecte sanitare Grohe!
- Descopera cand ai nevoie de kinetoterapie si cum te ajuta
- Afla tot ce trebuie sa stii despre un OIREP: ce este si cum te ajuta?
- Afla cum sa alegi cele mai bune baterii de baie!
- Tips&tricks: cum sa urmezi schema de vaccinare la caini?
- Tips&tricks: cum sa alegi autoturismul potrivit pe care sa-l inchiriezi?
- Cum poti scapa de daunatori? Cu cele mai bune erbicide de pe piata!