Trecând peste el, în Dobrogea, litoralul Pontului Euxin oferă deschidere pentru negoţul pe apă cu întreaga lume. În puţine cuvinte, România- românilor cuprinde cam tot ce le lipseşte „altora„, are o varietate de relief rar întâlnită la o ţară relativ modestă ca dimensiuni; climă temperat continentală, un bazin hidrografic dezvoltat şi numeroase minerale în subsol.
Citește și: Dacii – Noi dezvaluiri (Film documentar 2012) HD
Cu mult înainte de consemnarea prezenţei dacilor, de către Homer, Sofocle, Herodot, Thuciride, Platon, Poliblus, Diodor din Sicilia, Strabon, Jordanes şi alţii, locuitorii acestor pământuri controlau şi guvernau un imperiu care nu avea duşmani prin vecinătate, extrăgeau sare, aur şi argint, deţineau tehnici avansate de prelucrare a metalelor preţioase, cunoşteau – asemenea incaşilor – secretul înmuierii pietrei până la consistenţa plastilinei, turnarea ei în forme prismatice şi întărirea la duritatea iniţială; construiau oraşe moderne, cu facilităţi la nivelul mileniului doi D.H., unde existau străzi pavate, canalizare, tuneluri subterane de comunicaţie şi câte altele, greu de acceptat, după ce ne-am obişnuit cu o istorie redusă la trei repere: omul cavernelor – Cro-Magnon, dacii şi românii, ultimii apăruţi ca popor prin sec. XII – XIII D.H., însă nu ştiinţa şi realizările strămoşilor noştri şochează, ci epoca în care au înflorit: acum 6000 – 8000 ani Î.H., noi fiind cei mai vechi din Europa, descendenţi direcţi ai fostului Imperiu Trac, care a cunoscut apogeul înaintea sumerienilor; a stăpânit un teritoriu imens, cuprins între Polonia de astăzi, la nord şi Mediterana la sud; cu reper la răsărit, Nistru şi la apus, Oceanul Atlantic; şi-a exportat civilizaţia, tradiţiile şi limba în toate provinciile, punând piatră de temelie la naşterea mai multor popoare de pe bătrânul continent.
Cu 3500 – 3200 de ani în urmă, acest imperiu românesc a cunoscut decăderea şi mai apoi, stingerea, pentru ca prin secolul al unsprezecelea Î.H. să aibă loc un prim val de migraţie a populaţiei nord–dunărene, în peninsula Italică.
Străvechii români, agricultori şi crescători de animale, obişnuiţi cu transhumanţa, s-au acomodat repede cu relieful şi clima din noua „patrie„, prea puţin diferite de locurile natale.
În secolul IX Î.H. s-a petrecut un al doilea val de migraţie, când alţi strămoşi ai noştri luară drumul Italiei de astăzi, poate şi al Spaniei şi Franţei, iar în secolul VIII Î.H., mai mulţi istorici ai antichităţii consemnează cel de al treilea val de migraţie nord-dunăreană, pentru ca abia la 24 aprilie 753 Î.H. să se întemeieze Roma. Şi, cu cine, mă rog, printre alţii, s-au pus bazele acestui oraş? Cu străvechii români plecaţi din actualul teritoriu al României, cu două, trei, secole în urmă, care nu erau nici muţi, nici primitivi, ci vorbeau o limbă, aveau tradiţii, obiceiuri, cultură, multiple cunoştinţe din varii domenii. Ei au alcătuit „osatura” noii cetăţi şi – implicit – a viitorului Imperiu Roman de limbă latină, provenită din româna strămoşilor noştri migratori.
Din această scurtă istorioară, nu inventată, ci consemnată de alţii, deducem că, peste secole, în timpul războaielor daco-romane (87 Î.H., 101-102 D.H., 105 – 106 D.H.) , se băteau, de fapt, strănepoţii veniţi la prădat, adică romanii (ei cunoscând din amintirile părinţilor şi tradiţia orală, bogăţiile subsolului, localizarea lor, drumurile de acces, modul de luptă al localnicilor n.a.) şi rudele lor rămase „acasă”, dacii.
Despre originea dacică a romanilor se ştia mai demult, încă din anii 70 ai veacului trecut, când s-au făcut săpături arheologice la Sarmisegetuza şi s-a descoperit că, actuala cetate, era ridicată pe fundaţia unei cetăţi mai vechi cu vreo…3.000 de ani. Blocurile de granit care stăteau la bază sunt atât de bine îmbinate, încât, şi acum greu pătrunde o lamă de cuţit printre ele. Dar, marea lovitură a venit de la …ruşi! Să mori de râs şi nimic altceva!
În 1992, „fraţii de la Răsărit” ne-au cadorisit cu vrea 12.000 de hărţi de mare acurateţe, făcute din satelit în zona fostei capitale a Daciei, pe când ne „evaluau” tovărăşeşte. Şi ce se vedea pe acele planşe, scanate la metru pătrat? Un megalopolis antic de 140 km. pătraţi, cu străzi pavate, canalizare, facilităţi şi construcţii de tot felul, cum nu mai exista nicăieri în lume. Câţiva angajaţi cu „iniţiativă” de la Ministerul Culturii s-au prins cum stau lucrurile, au sustras hărţi unde se vedeau obiecte îngropate şi prin hoţii locali s-au apucat să dezgroape artefacte „la pont”, fiindcă obiectele metalice în formă de spiră, care rezistă două milenii în pământ nu puteau fi decât brăţări din aur. Iniţial, afacerea a mers. Iar când s-au scos la mezat pe internet mai multe asemenea obiecte dacice din aur, serviciile noastre de informaţii externe (SIE) au intrat pe fir şi au recuperat şapte brăţări extrem de valoroase. În scandalul care a urmat, dar şi în procesul hoţilor de artefacte au fost vehiculate atunci şi nume grele ale unor politicieni de la „vârf”, că doar cu ştirea şi complicitatea lor se derula toată afacerea.
Aşa s-a „aflat”, în faţa judecătorilor, ce ironie a sorţii!, că dacii aveau apeducte, străzi pavate şi canalizare, cu trei milenii înaintea romanilor.
În Dacia Traiană, romanii şi-au violat bunicile, mătuşile şi verişoarele şi i-au decapitat pe bărbaţi, unchii lor. Iar după două mii de ani, când roata Istoriei s-a întors, urmaşii dacilor, deveniţi acum „cetăţeni Europeni”, le-au întors vizita romanilor şi s-au răzbunat, apucându-se de prădat, ucis şi violat, dar în cetatea Romei.
Citește și: Antemioriţa – O scrisoare deschisă
Şi astfel, cercul s-a închis. A rămas să fie demonstrată doar originea română a italienilor (urmaşii romanilor), că noi, nu „de la Râm ne tragem”, ci invers! „Râm se trage din noi”!
Ioan T. Lazăr