Premierul Ludovic Orban a cerut politistilor sa dea si avertismente, si nu amenzi din prima.
„Cuvântul de ordine care a fost dat către polițiști a fost măsură, politețe, o abordare cât se poate de serioasă a necesității implementării măsurilor luate. Pe de altă parte, nu a existat niciodată o dispoziție care să fie dată în sensul de a se da amenzi la kilogram, în sensul de a fi plan de amenzi. Nu există o astfel de decizie.
Dacă mai există abuzuri pe plan local am solicitat conducerii instituțiilor din subordinea MAI să corecteze astfel de situații.
Atunci când se dă amendă sau se deschide dosar penal să se facă cu motive extrem de solide și extrem de serioase și am accentuat foarte mult necesitatea funcției de prevenție și am solicitat să nu se dea amendă din prima, ci întâi să existe un avertisment, și doar în caz de încălcare foarte clară, foarte severă, cu bună știință a reglementărilor să se de amenzi, mai ales cele care depășesc amenda minim”, a declarat Ludovic Orban.
Related posts
Categorii
- Auto-Moto (4)
- Casă și Grădină (16)
- Consilier al puterii (12)
- Job & Hobby (109)
- Lifestyle (11)
- Opinia noastră (36)
- Politica (51)
- Poveşti & Povestiri (93)
- Realitatea comentată (69)
- Realitatea explicată (99)
- Revista Presei (135)
- Sănătate (18)
- Știință și Tehnologie (4)
- Video (171)
Articole recente
- Cauti o solutie prin care sa-ti izolezi locuinta, dar si spatiile adiacente cat mai bine? Afla ce variante ai la dispozitie!
- Schele metalice eficienta – siguranta si confort pe tot parcursul lucrarilor la nivelul fatadelor
- Zeolitul – mineralul natural cu efecte impresionante pentru organism
- Servicii de dezinfectie profesionale – o alegere inspirata pentru sanatate
- Investeste intr-un carucior 3 in 1 pentru confortul bebelusului tau
- Alege un primar care crede in schimbarea comunei Crevedia Mare – Ai incredere in Stefan Daniel Badea
- Fii inspirat si alege cartusele perfecte pentru imprimanta pe care o detii
- Pantofi profesionisti pentru curse lungi cu bicicleta. Alege-i pe cei potriviti
- Camera video de supraveghere: ajutorul tau in cresterea copilului
- Esti interesat de un aparat auditiv invizibil la pret bun? Afla cine sunt expertii care te pot ajuta