Prima zi din decembrie reprezintă Ziua Națională a României. Aceasta a fost adoptată ca zi oficială imediat după înlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia a adoptat o Rezoluţiune care atesta unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.
În fiecare an milioane de români își îmbracă costumele naționale și sărbătoresc această zi importantă în diferite feluri. Fiecare regiune din țară are modul ei de-a sărbători întregirea țării noastre. Pe lângă binecunoscuta paradă de 1 decembrie, pe care mulți dintre cei din țara și românii din diaspora o urmăresc, există diferite obiceiuri și evenimente organizate la nivel local.
În București, românii sunt așteptați la Arcul de Triumf, unde va avea loc parada militară tradiţională organizată de Ziua Naţională. Printre oficialii care vor fi așteptați la paradă se numără și președintele României, Traian Băsescu. Peste 1.500 de militari vor participa anul acesta la manifestații. Blocurile de paradă vor avea reprezentanți din toate categoriile de forțe: aerian, terestru și maritim. Ziua Națională nu se rezumă doar la paradă, ea mai include printre altele și depuneri de coroane, un ceremonial militar și un concert de cântece ostăşeşti..
Parada de 1 decembrie este un eveniment așteptat de milioane de români. Înarmați cu steaguri și costume naționale, românii din toate colțurile țării se întâlnesc pentru a sărbători cea mai importantă zi a României. Anul acesta, parada militară va începe de la ora 11.00 și va fi transmisă în direct de televiziunea publică şi Antena 1. Televiziunile TVR2 si HBO vor difuza filme romanesti.
Ca în fiecare an, și la Alba Iulia ,se vor organiza evenimente legate de sărbătoarea națională. Din programul manifestărilor vor face parte: depuneri de jerbe și coroane la statuile lui Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu, Regele Ferdinand, Regina Maria, Mihai Viteazul și la busturile Făuritorilor Unirii, ceremonialul busturile Făuritorilor Unirii, ceremonialul schimbării Gărzii Cetăţii, defilarea oficială, Hora Unirii și concerte cu trupe românești.
Chiar dacă fiecare zonă a organizat evenimente specifice cu ocazia Zilei Naționale, există multe tradiții care încă se mențin chiar și de 1 decembrie. De exemplu, în unele zone, se taie porcul. Acest obicei este urmat de un festin cu bucate românești: pastramă de oaie şi porc, jumări, slăninuţă, cârnaţi, tobă, caltaboş, răcituri, sângerete, untură, brânză de burduf de munte telemea, caş, caşcaval, vinetele, zacuscă, ciorbă acră de perişoare sau ciorbă de porc cu hrean. Pe lângă acestea, pe mesele românilor se găsesc şi nelipsitele sarmale tradiţionale ardeleneşti, plăcintă cu varză, ceapă, prune, mere şi mămăliguţă. Nu lipsesc nici băuturile tradiţionale, vinul şi ţuica de casă. Totuși, cele mai cunoscute și populare mâncăruri de 1 decembrie rămân micii și fasolea cu ciolan sau sau cârnaţi, la care se adaugă pălinca tradiţională.
Dintre manifestarile specifice nu lipsesc nici cântecele tradiţionale. Printre acestea se numără: “Treceţi batalioane române Carpaţii!”, “Hora Unirii”, “Noi suntem români”, “Pe-al nostru steag scrie unire” şi bineînţeles, “Deşteaptă-te române!”
Noi suntem români
Pe-al nostru steag e scris unire
Hora Unirii
Deşteaptă-te române!
Autor: Lavinia Gedő
Related posts
Categorii
- Auto-Moto6 (6)
- Casă și Grădină28 (28)
- Consilier al puterii12 (12)
- Job & Hobby109 (109)
- Lifestyle13 (13)
- Opinia noastră39 (39)
- Politica51 (51)
- Poveşti & Povestiri93 (93)
- Realitatea comentată69 (69)
- Realitatea explicată99 (99)
- Revista Presei135 (135)
- Sănătate23 (23)
- Știință și Tehnologie6 (6)
- Video171 (171)
Articole recente
- Viscozimetru: Secretul din culise pentru rețete fără compromisuri în materiale de construcții și industria alimentară
- Dentist bun în Iași? Iată ce trebuie să știi înainte de programare
- Când pielea devine jurnal: Tatuaje care spun ce nu poți exprima
- Sisteme de detectie efractie: 5 motive pentru care ai nevoie de ele acum
- Ghid complet pentru renovarea acoperișului: De la planificare la execuție
- Colțarele de tablă, adevărate eroine în industria construcțiilor
- Ce este un parc fotovoltaic și de ce merită să investești într-un astfel de business
- Coșuri de fum ceramice: află tot ce trebuie să știi despre ele!
- Tiprui de produse pe care sa le ai in vedere atunci cand renovezi
- Află tot ce trebuie să știi dacă ești în căutarea unui camin de batrani pentru îngrijirea corespunzătoare a unei persoane dragi!