Sunt foarte puţine romane englezeşti care îşi fixează acţiunea în Bucureşti, ceea ce face ca apariţia unei noi scrieri de acest tip să fie o surpriză deosebit de plăcută. Autorul cărţii „Ultimele o sută de zile” (The Last Hundred Days), Patrick McGuinness s-a născut în Tunisia, trăind apoi în Venezuela, Iran, Anglia, Belgia, România, iar acum este profesor de literatură comparată la Oxford.
Citeşte şi: Cele mai bune cărţi scrise vreodată, votate de 125 de scriitori contemporani
Lucrarea sa, „Ultimele o sută de zile”, a fost nominalizată pentru prestigiosul premiu Man Booker 2011, fiind primită cu entuziasm de cei mai multi critici literari. Conştienţi de faptul că este vorba despre un roman şi ca atare, de ficţiune, vedem că Bucureştiul a fost transformat în capitală a statului Papua Noua Guinee, iar Nicolae Ceauşescu în popă. Din fericire, singurele limite ale ficţiunii sunt limitele imaginaţiei.
Totuşi, multe dintre evenimentele descrise sunt fapte istorice, aşa cum este Revoluţia din 1989, însă altele, nu (un cutremur care a produs distrugeri majore în toamna anului 1989), dar pentru a folosi cuvintele autorului, contextul schimbă ficţiunea (Regime changes Fiction). În acelaşi timp, anumite nume au fost schimbate (aşa cum este cel al lui Silviu Brucan, care a devenit Sergiu Trofim) şi anumite evenimente au fost decalate de spaţiul şi momentul lor real (aşa cum sunt protestele de la Braşov, din Noiembrie 1987, care au fost transpuse in Bucureşti, tot în 1989). Aşadar, nu ne-am putea aştepta oare ca toată acţiunea cărţii să fi fost, de fapt, transpunerea unor fapte reale?
Mulţi (nefamiliari, probabil, cu Bucureştiul) au lăudat descrierea vie şi verosimilă a oraşului de la sfârşitul anilor ’80. Pentru alţii, chiar şi vag familiari cu Bucureştiul acelor zile, există o eroare la fiecare pagină. The Capsia? Este Capşa. Piaţa Republica? Piaţa Republicii, sigur? O fabrică de maşini in Bucureşti? Când a fost asta? 
O altă chestiune discutabilă este dialogul dintre narator şi prietenul său, Leo, care are loc după cutremur. Leo explică cum clădirile vechi au rezistat şi oraşul a rămas în picioare, în timp ce clădirile construite în grabă, pe terenuirle virane din jurul oraşului sunt gata să cadă în orice clipă. În realitate, lucrurile stau tocmai invers. Indiferent de cât de ordinar arată acele blocuri construite după ’77, ele au o rezistenţă mult mai mare, în vreme ce acelea care au fost etichetate cu un grad de risc major sunt cele care au fost construite înainte de 1940. În ce priveşte descrierea Revoluţiei, putem să zicem doar că rămân şi acolo anumite lucruri neclare.
Sigur, aceste lucruri nu contează prea mult pentru cei care nu cunosc Bucureştiul şi care sunt vag familiari cu evenimentele din decembrie ’89, aşa cum sigur se vor exprima fanii romanului. În schimb, bucureştenii ar putea să aibă o tresărire când vor citi despre tramvaiele de pe Calea Victoriei.
Citeşte şi: Actorul e în sală şi spectatorul pe ecran. Interviu cu Mircea Ibadof
Dincolo de aceasta, nimeni nu scrie o carte fără să ştie despre ce scrie şi toţi cei care s-au gândit să scrie vreodată ficţiune au mizat pe efortul de interpretare al cititorului.
1. Campionatul român de fotbal
2. Industria fiţuicilor pentru bacalaureat
RECOMANDARI VIDEO
Acest material nu poate fi publicat, redistribuit sau rescris. © 2011 Zig Zag News. Toate drepturile rezervate.
Facebook
Twitter
Youtube